Tehnicile de înfrumusețare s-au diversificat foarte mult, așa că multe dintre ele pot fi realizate fără spitalizare, în regim ambulator. Centrul Medical TenMed, prin specialiștii săi, realizează acest tip de intervenții. Care sunt mai exact procedurile estetice ce pot fi realizate fără internare a explicat la Medika TV, dr. Andrei Marin, specialist în cadrul Centrului Medical TenMed.
„Când vorbim de intervenții estetice în varianta ambulator, vorbim atât despre procedurile injectabile, care sunt atât foarte des utilizate și solicitate atât de femei, cât și de bărbați. Bărbații într-adevăr solicită și ei pentru că au văzut rezultatele” precizează dr. Andrei Marin, medic chirurgie plastică, estetică și microchirurgie, Centrul Medical TenMed.
Intervenții chirurgicale sub anestezie locală
Pe lângă injectări, tot în regim ambulator, se pot realiza și blefaroplastii. Blefaroplastia este una dintre cele mai solicitate intervenții estetice din anotimpul cald, pentru că doamnele și domnișoarele doresc să-și pună în evidență și ochii, nu doar buzele.
„Pe lângă partea de injectări, există într-adevăr câteva intervenții chirurgicale care se fac sub anestezie locală. Vorbim despre intervenții la nivelul feței, în special, fie că vorbim de blefaroplastie, otoplastie, intervenții la nivelul buzei superioare, intervenții care presupun remodelare corporală sau intervenții la nivelul zonei genitale” a mai spus dr. Andrei Marin, medic chirurgie plastică, estetică și microchirurgie, Centrul Medical TenMed.